Incursiune în Lumea Fascinantă a Japoniei
 
AcasaAcasa  FAQFAQ  CautareCautare  MembriMembri  GrupuriGrupuri  InregistrareInregistrare  ConectareConectare  

Distribuiti | 
 

 ~.~ Biwa ~.~

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
AutorMesaj
Yoruichi
Admin


Mesaje : 257
Data de inscriere : 04/05/2010
Varsta : 31
Localizare : Iasi

MesajSubiect: ~.~ Biwa ~.~   Mar Mai 18, 2010 12:22 am

Biwa (琵琶) este un instrument muzical japonez cu coarde, care are la origine instrumentul chinezesc pipa.
Instrumentul chinezesc pipa se trage la rândul său din India şi a fost influenţat într-o anumită măsură de instrumentul persan barbat. La fel ca şi lăuta occidentală, biwa poate fi găsită în mai multe forme şi mărimi. Ea are gâtul scurt şi a fost adusă în Japonia prin intermediul Chinei în perioada Nara (710-794), dar cântatul la biwa aproape că a dispărut în perioada Meiji, când instrumentele occidentale şi-au făcut apariţia în Japonia.
Conform legendelor, Buddha avea un discipol orb pe care l-a învăţat să recite sutrele acompaniat de un instrument care semăna oarecum cu biwa. O altă legendă spune că regele budist Asoka din India a devenit el însuşi un cântăreţ de biwa.
Cântatul la biwa se pare că a fost o preocupare nobilă la curtea imperială la sfârşitul erei Nara şi în era Heian. Povestea lui Genji, scrisă în era Heian, are multe scene în care biwa joacă un rol important. Tot aşa, multe picturi de gen din erele respective conţin instrumentul biwa, la fel cum şi luta apare în multe picturi occidentale din Evul Mediu.
În sudul insulei Kyūshū, mōsō biwa, o biwa ceva mai mică decât cea folosită la curtea imperială din Kyoto, era folosită de menestreli orbi care recitau sutre ca să "înduioşeze" zeii pământului. Aceşti menestreli călătoreau din loc în loc şi acceptau cereri ale localnicilor, deseori ţărani, de a-i ajuta cu înduioşarea vreunui zeu pe care credeau că l-au supărat cu ceva. Muzica lor a devenit cunoscută cu timpul drept kōjin biwa, numită după zeii Kōjin (zeii protectori ai caselor), iar ei erau cunoscuţi sub numele de biwa hōshi.
Menestrelii erau protejaţi de marile familii feudale (clanul Shimazu din Kyūshū este bine-cunoscut pentru acest fapt), dar în schimb li se cerea să fie un fel de spioni. Având liberă trecere din regiune în regiune într-o perioadă când călătoritul liber nu era un lucru de la sine înţeles în Japonia, aceşti menestreli aveau o organizaţie profesională care le punea la dispoziţie o reţea bine dezvoltată, lucru important pentru îndeplinirea sarcinilor impuse de clanurile care îi protejau.
Dar până în era Kamakura mulţi dintre aceşti muzicieni deveniseră cerşetori care nu mai călătoreau din loc în loc, ci aşteptau la poarta templelor să li se dea pomană în schimbul cântatului sutrelor. Pentru a atrage atenţia trecătorilor se pare că unii dintre ei au început să improvizeze povestiri acompaniate la biwa, punând astfel bazele muzicii de teatru japonez care urma să se dezvolte mai târziu.
Tot în era Kamakura a apărut şi heike biwa, muzica şi versurile poveştii luptei dintre clanurile Heike şi Genji, care a devenit un gen muzical şi literar în sine. Nu este clar cine a scris versurile (un candidat este Yukinaga Fujiwara, un curtean) sau muzica (poate un menestrel orb numit Shobutsu), dar faptul este că a cunoscut o popularitate extraordinară, datorită temelor abordate: loialitate, vitejie, fidelitate, frumuseţe, principiul budist al caracterului trecător al vieţii etc. Versiunea pentru biwa a Povestirii lui Heike (există versiuni şi pentru alte instrumente) este împărţită în 200 de strofe, care la rândul lor sunt împărţite în fraze. Cu toate că la prima ascultare, muzica poate părea simplă unui ascultător din zilele noastre, ea este de fapt organizată în detaliu, cu tempoul, modul şi tonalitatea bine definte, ceea ce i-a impresionat profund pe ascultătorii pentru care a fost iniţial compusă. O caracteristică a acestei forme de interpretare a fost faptul că vocea şi interpretarea instrumentală erau totdeauna separate, lucru ce s-a schimbat ulterior în celelalte stiluri de interpretare.
Această nouă piesă i-a scăpat de sărăcie pe mulţi cântăreţi orbi de biwa, mulţi oameni bogaţi angajându-i să le cânte epopeea.
Fără autorizaţie de la organizaţia profesională a biwa hōshi-ilor, nimeni nu avea voie să cânte heike-biwa (sau alte forme), dar această structură rigidă nu a împiedecat dezvoltarea de forme alternative ale epopeii. În erele Kamakura şi Muromachi au existat în paralel două curente muzicale de cântat Povestea lui Heike: şcoala Ichikata şi şcoala Yasaka. Şcoala Yasaka susţinea că deţine textul original, iar şcoala Ichikata susţinea că deţine o ediţie specială a textului/notelor care i-a fost dată de însuşi împăratul.
Odată cu apariţia shamisenului şi a multor stiluri noi de muzică de teatru în era Edo, muzica heike biwa a mai pierdut din căutarea avută până atunci datorită faptului că rămăsese oarecum statică, astăzi (2009) fiind foarte puţini interpreţi ai acestui stil.În secolul al XX-lea, noi forme de interpretare au luat naştere, două dintre cele mai cunoscute fiind şcoala Nishiki şi şcoala Kinshin, prima dintre ele fiind înfiinţată de Kinjō Suitō este (o femeie), cu un stil influenţat mult de muzica de shamisen.
[modifică]Construcţia

Cutia de rezonanţă este de obicei făcută din două bucăţi: partea posterioară (deseori din lemn de paulownia, este făcută dintr-o bucată de lemn întreagă (scobită pentru rezonanţă mai bună) care este acoperită (prin lipire) cu o altă bucată care are de obicei două găuri de rezonanţă în formă de semilună. Peste aceasta se pune pentru protecţie la nivelul la care de obicei plectrul atinge instrumentul zgâriindu-l (aproape de căluş) aşa-numitul "bachimen" (撥面) care este fie o altă placă de lemn, fie o fâşie de piele sau stofă, fie un strat de lac mai gros. Pe această placă de protecţie (care are aceeaşi funcţie cu placa de protecţie la chitară) se pictează uneori ceva artistic. Cu toate că stilurile moderne de cântat la biwa sunt caracterizate de folosirea plectrului mai sus, unde nu este placa de protecţie, din tradiţionalism, toate biwele au bachimen-ul în acelaşi loc, adică aproape de căluş.
Plectrul (bachi)este mic şi subţire, deseori rotunjit, făcut din cimişir sau fildeş.
Biwele moderne au 5 sau mai multe taste, iar unele au coarda a patra dublă. Tastele sunt ridicate 4 cm de gât, acest lucru dând posibilitatea ca notele să fie întinse cu câteva trepte în sus. Plectrul de cimişir este mai lat decât al celorlalte biwe, au formă de evantai şi deseori o lăţime de 25 cm sau chiar mai mult. Satsuma biwa este făcută în mod tradiţional din lemn de dud japonez, dar câteodată se foloseşte lemn de zelkova japoneză (Zelkova seratta). Deoarece dudul japonez creşte foarte încet, lemnul de biwa se ia de la pomi care au o vârstă de cel puţin 120 de ani, care apoi este uscat timp de 10 ani. Coardele, care pot fi de la trei la şase la număr, dar de obicei patru sau cinci, sunt confecţionate din mătase răsucită (sau uneori catgut). Ele sunt prinse cu chei mari de lemn (abanosul este deseori folosit) de gâtul care se încovoaie sus în unghi drept.
[modifică]Interpretarea

Spre deosebire de o chitară de exemplu, care are tastele aproape de gât, aşa încât la apăsare coardele ating gâtul instrumentului obţinându-se o înălţime de ton bine definită, tastelele biwei sunt într-atât de înalte încât coardele ating gâtul când sunt apăsate. Acest fapt creează două posibilităţi de cântat la instrument: simplă apăsare pe tastă, ceea ce produce un sunet de o anumită înălţime (dar numărul sunetelor este limitată de numărul tastelor), sau apăsarea între taste, lucru care produce o serie de sunete de diferite înălţimi depinzând de tăria cu care este apăsată coarda. Cu cât coarda este mai elastică (cele de mătase sau catgut sunt cele mai elastice) cu atât se poate obţine acel sunet specific biwei numit sawari, un fel de zumzăit.

Lacul Biwa, Japonia, a cărui denumire se pare că vine de la forma pe care o are, se aseamănă oarecum cu instrumentul biwa
[modifică]Tipuri
Există 7 tipuri, depinzând de numărul corzilor, de tipul de sunete pe care le produc, de plectrul care se foloseşte, şi de întrebuinţare.
[modifică]Tipurile clasice

Gagaku biwa (雅楽琵琶, în japoneză)(uneori numită prescurtat gaku biwa: o biwa mare şi grea. Cu 4 coarde şi 4 taste, folosită exclusiv în muzica gagaku. Nu este folosit pentru a acompania muzică vocală. Se cântă fiind ţinut pe o parte (ca o chitară), interpretul şezând cu picioarele încrucişate.
Gogen biwa (五絃琵琶, în japoneză) poate fi văzută în picturi ale orchestrelor imperiale, şi a fost şi ea folosită în contextul muzicii gagaku, dar a fost scoasă din uz odată cu reformele şi standardizările la care au fost supuse orchestrele imperiale la sfârşitul sec. 10. Nu trebuie confundată cu variante moderne ale biwei, precum chikuzen biwa.
Mōsō biwa (盲僧琵琶, în japoneză) are 4 coarde (mi-si-mi-la), şi este folosită la cântatul sutrelor şi a cântecelor budiste. Ca formă seamănă cu chikuzen biwa, dar are o cutie de rezonanţă mai îngustă. Există variante cu 4 şi cu 5 taste.
Heike biwa (平家琵琶, în japoneză) are 4 coarde (la-do-mi-la) şi 5 taste. Este folosită la interpretarea epopeei Heike Monogatari (Povestirea lui Heike). Plectrul este puţin mai mare dacât cel al gagaku biwei, dar instrumentul însuşi este mult mai mic, comparabil ca mărime cu chikuzen biwa.
Satsuma biwa (薩摩琵琶, în japoneză) are 4 coarde do (139 Hz), sol (104 Hz), do (139 Hz), sol (208 Hz)
(sau la-mi-la-si) sau 5 coarde (mi - si - mi - fa# - si) şi 4 taste şi a devenit populară în periada Edo în provincia Satsuma (actualmente Kagoshima).

Tipuri moderne

Chikuzen biwa (筑前琵琶, în japoneză) are 4 coarde (si - mi - fa# - si) şi 4 taste, sau 5 coarde (mi - si - mi - fa# - si) şi 5 taste. Plectrul este mult mai mic decât cel al satsuma biwei, de obicei 13 cm lăţime, dar mărimea, forma şi greutatea depind de sexul persoanei care interpretează. Instrumentul însuşi poate avea diferite mărimi, şi acest lucru depinzând de cel ce îl foloseşte. Interpreţii masculini folosesc instrumente care sunt ceva mai late sau/şi mai lungi decât cele folosite de femei sau copii. Instrumentul cu 5 coarde se cântă ţinându-l vertical, iar cel cu 4 coarde se ţine pe o parte (ca pe o chitară).
A fost popularizată în perioada Meiji de către Tachibana Satosada. Majoritatea interpreţilor contemporani folosesc varianta cu 5 coarde.
Există două şcoli de chikuzen biwa: Asahikai şi Tachibanakai.
Nishiki biwa (錦琵琶, în japoneză) este o biwa modernă cu 5 coarde (do - sol - do - sol - sol) şi 5 taste. Plectrul este identic cu cel folosit pentru satsuma biwa.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://japonia.forumulmeu.ro
 
~.~ Biwa ~.~
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
 :: Traditie si Muzica :: Muzica Japoneza-
Mergi direct la: