Incursiune în Lumea Fascinantă a Japoniei
 
AcasaAcasa  FAQFAQ  CautareCautare  MembriMembri  GrupuriGrupuri  InregistrareInregistrare  ConectareConectare  

Distribuiti | 
 

 ~ Literatura Femeilor, Literatura Calatorilor ~

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
AutorMesaj
Yoruichi
Admin


Mesaje : 257
Data de inscriere : 04/05/2010
Varsta : 31
Localizare : Iasi

MesajSubiect: ~ Literatura Femeilor, Literatura Calatorilor ~   Lun Mai 17, 2010 7:19 pm

Literatura japoneza a luat nastere in incaperile prevazute cu pereti mobili ale palatelor din Heian-Kyo. Aici isi petreceau timpul doamnele de la curte - ore is sir martore ale perindarii curtenilor, ale discutiilor si ale comploturilor lor.
In vreme ce barbatii inca foloseau scrierile oficiale, caracterele chinezesti, femeile cultivate, care au schimbat limbajul lor - cel a vietii cotidiene - intr-un limbaj viu, poetic si bogat in imagini, au inceput sa-si noteze impresiile in caractere japoneze, denumite "kana".
Prima a fost Murasaki Shikibu, cea care a inaugurat in mod magistral un nou gen de povestiri. Ea a scris "Genji Monogatari", ale carui teme strabat ca un fir de aur intreaga civilizatie japoneza.

HANA NO EN - SARBATOAREA FLORILOR
Luna rasarise - limpede si scanteietoare - , iar Genji infierbantat de vin, nu se simti deloc in stare sa paraseasca acest spectacol. Toti oamenii din Palat pareau sa fie prada unui somn adanc. Intr-o asemenea noapte era imposibil ca un imprudent sa nu fi lasat vreo poarta deschisa sau vreun oblon intre-deschis. Cu grija, calcand ca un lup, el se strecura spre apartamentul lui Fujitsubo si statu la panda. Totul era inchis. Ofta. Era limpede ca nu se putea incumeta la nimic, insa, strabatand coridorul palatului lui Kokiden, observa ca obloanele de la a treia travee nu erau trase. Dupa ceremonie, ea se va fi dus direct la imparat.
Nu parea sa fie nimeni, iar o usa a coridorului care dadea in interior era larg deschisa. Nici un sunet nu razbatea.
" Acestea sunt imprejurarile care ne fac sa ne compromitem..." gandi Genji, ceea ce nu-l impiedica defel sa se catere usor peste balustrada si sa priveasca pe furis. Toata lumea parea ca doarme, dar apoi, nu: o voce tanara si placuta, cu o intonatie care nu trada nici o servitoare, nici o persoana de rand, fredona incetisor ultimele doua versuri ale "Cantecului lunii neclare". Dar parca vocea se indrepta spre el! Genji intinse mana si se trezi cu maneca unei fete intre degetele sale.
"Ah ce m-ati speriat!", striga ea. "Ce se intampla?"
"Nu fiti alarmata", sopti el, "nici eu nici dumneavoastra nu am putut - de prea plinul bucuriei inimii - sa nesocotim frumusetea acestei nopti; cea mai buna dovada ca aceasta luna pe jumatate ascunsa de nori ne indeamna sa ne intalnim!"
AOI
In maracinele ofilit de ger, Genji avu bucuria sa descopere niste gentiane inca inflorite. O data ce To no Chujo se indeparta, il puse pe baiatul doicii sa-i faca un buchet pe care i-l trimise Printesei Omiya. Alatura aceste versuri:
"Aceasta floare crutata in iarba iernii
e singura amintire a toamnei ce
s-a dus..."
A adaugat:
"Dar poate fi ea comparata cu splendoarea disparuta?"
YOMOGIYU (PRINTRE TUFE DE PELIN)
S-au scurs luni, apoi ani. De multa vreme, Suetsumu no Hana isi pierduse orice speranta, lasandu-se prada celei mai intunecate stari sufletesti.
"Biata printesa!" o compatimeau insotitoarele ei, "a avut parte de cea mai mare nefericire! Sa-l vezi aparand ca un zeu, iar apo, fara nici un cuvant sa vezi ca dispare... Cum sa nu-ti fie mila de ea?"
Dupa moartea tatalui ei, incetul cu incetul, izolarea si viata monotona ii inasprisera firea, dar vizitele lui Genji au trezit in ea noi ambitii; pentru prima datain viata ea se simti atrasa de lumea la moda, devenindu-i foarte greu sa suporte lipsurile. Fie si numai frecventarea lui Genji ii incitase si pe alti nobili sa vina , dar dupa plecarea acestuia, unul dupa unul au rarit si ei vizitele, pana le-au intrerup cu totul. Insotitoarele tatalui ei era si ele foarte batrane; cand si cand mai murea una din ele, iar celelalte servitoare nu se gandeau decat cum sa-si gaseasca o slujba mai buna.
De jur imprejur, gradina - de prea multa vreme neingrijita - semana cu o jungla. Vulpile isi sapasera adaposturi, iar tufele de pelin nu alcatuiau decat un hatis umed si amenintator in care, zi si noapte, rasuna strigatul cucuvelei.
Cum s-ar fi putut deslusi fie si cel mai marunt semn de viata, la cat de tulbure era lumina ce reusea sa strabata acele palcuri stufoase?


INSEMNARI DE CAPATAI, de Sei Shonagon
"Lucruri care trezesc o dulce amintire a trecutului"
Nalbele rosii ofilite.
Obiectele de care te-i folosit la Sarbatoarea Fetelor.
O bucatica de stofa violet sau de culoarea strugurelui, care-ti aminteste de confectionarea unui kimono si pe care o descoperi intr-o carte in care ramasese presata.
Intr-o zi ploioasa in care te plictisesti, sa dai peste scrisorile unui barbat pe care odinioara l-ai iubit.
Un evantai liliachiu, de anul trecut.
O noapte in care luna este stralucitoare.

"Lucruri elegante"
Peste o vesta violet deschis, o vesta alba.
Puii de rata.
Un bol nou, din metal, in care se pune sirop de liana cu gheata pisata.
Zapada asternuta peste flori de glicina si pruni.
Un prunc dragalas mancand capsuni.


JURNALUL DE LA SARASHINA
Acest text - contemporan cu cele doua precedente - prezinta particularitatea abordarii unui gen care, de-a lungul timpului, le va inspira calugarilor si poetilor pe acela al "jurnalului de calatorie".

Bariera de la Kiyomi se alfa la margine marii; postul de garda cuprinde mai multe cladiri si o palisada ce se prelungeste pana in mare. Stropii valurilor dusi de vant par sa se amestece cu aburul: ce mari trebuie sa fie valurile la bariera de la Kiyomi! Peisajul este de o frumusete fascinanta. Pe malul din Tago valurile sunt inalte, iar noi le ocolim cu barca. Gasim un vad pe raul Oi. Este un curs de apa mai putin obisnuit; alba de parca s-ar fi diluat faina densa in ea, apa curge aici foarte repede.
Fugigawa este un curs de apa care coboara din Muntele Fuji. Un locuitor al provinciei se prezinta si ne povesteste urmatoarele: "Anul trecut, pe o caldura mare, mergand sa-mi vad de treburile mele, m-am oprit pe malul rapos al acestui rau, cand vad venind din susul firului de apa un obiect galbui; l-am tras si l-am prins, si aunci mi-am dat seama ca e o bucata veche de hartie. Am luat-o si ce sa vezi? Pe hartia ingalbenita erau niste hieroglife, scrise frumos, cu cerneala rosie. Surprin am examinat-o: toate provinciile care trebuiau prevazute cu un Guvernator in anul urmator erau enumerate , ca intr-un decret de numire in slujba, iar pentru aceasta provincie - unde in anul urmator postul avea sa fie vacant - in afara de numele Guvernatorului desemnat, mai era inca unul. Uimit si intrigat, am luat hartia, am uscat-o si am pastrat-o; or promotia anului urmator s-a dovedit a fi conforma din toate punctele de vedere cu ceea ce era scris pe acea hartie; cat despre cel care era desemnat ca Guvernator al acestei provincii , el a murit dupa primele trei luni, iar cel care a fost numit sa-i ia locul, era exact acel al carui nume era scris pe acea hartie alaturi de numele Guvernatorului. Iata strania intamplare de care am avut parte! Presupun ca sunt desemnarile anului care urmeaza, pe care zeii - adunati in numar mare pe acest munte - le stabilesc cu un an inainte. Oricum, e un lucru surprinzator." Iata ce ne-a povestit (...)
In noaptea de tresiprezece a acestei luni, sub un clar de luna fara pic de nor, spre miezul noptii, atunci cand toata lumea doarme, ne-am dus sa ne asezam pe promenada; sora mea mai mare contempla cerul ganditoare: "Daca acum mi-as lua zborul, fara sa las nici o urma, care ar fi simtamtamintele tale?" , ma intreba ea, dar vazandu-mi fata ingrozita, ea schimba subiectul si rase. In acel moment ne-a fost dat sa auzim in apropiere un car avand inaintea lui un mesager care se opri, iar o voce striga: "Frunza de trestie, frunza de trestie!", dar nimeni nu raspunse. Obosit sa strige, canta la un fluier o arie foarte placuta, care suna foarte limpede, dupa care isi vazu de drum.
"Sunet de fluier
ca vantul de toamna in
noapte se-nalta -
de ce frunza de trestie
glasul nu-si alatura?" , spun eu, iar sora mea aproba.
"Fara s-astepte
ca frunza de trestie sa-i
poata raspunde
si-a vazut de drum - ce crud
sunet de fluier!"
Astfel am ramas toata noaptea, pana-n zori, sa contemplam cerul si abia cand s-a luminat ne-am dus la culcare.


SECOLUL AL XVIII LEA: RELATARILE CALATORILOR
Drumul numit Tokaido nu a fost singurul care i-a inspirat pe pictori si e scriitori. Jakuchu a evocat calatoria intreprinsa cu o barca, in compania unui prieten. Poetii Basho si Issa meditau asupra naturii ce inconjura colibele lor, dar tot ei isi luau palaria mare de paie si toiagul de drumetie pantru a se intalni cu calugari ratacitori, pe drumurile acestei "lumi trecatoare".
Matsuo Basho: "Calc pe urmele/primaverii ce merge/ spre raul Waka"

Cu talpile zdrelite, intocmai lui Saigyo - imi amintesc bacul de pe Tenryu , iar in clipa in care inchiriez un cal, imi revine in minte acest barbat sfant, care se infuriase. In frumusetea peisajului de la munte si de la campie, de la mare si de la malurile raurilor, fie admir opera artistului divin, fie calc pe urmele celor ce au invins toate obstacolele, si incerc sa aflu sentimentul autentic al celor ce cultiva bunul gust. De altfel, o data ce-mi parasesc locuinta, nu-mi mai doresc nimic. Si, pentru ca am mainile goale, nu mi-e teama de oprelistile ce mi se ivesc in cale. Lecticii ii prefer mesul pe jos, iar masa mea frugala de seara mi se pare mult mai savuroasa decat carnea. Pentru mine, nu exista nici o etapa obligatorie, nici o ora fixa de plecare dimineata. Pentru fiecare zi, nu-mi doresc decat doua lucruri: ca seara sa dau de un culcul bun si sa-mi gasesc incaltaminte pe masura - exigente modeste, desigur! Starea mea de spirit se schimba de la o ora la alta, iar senzatiile mele se innoiesc de la o zi la alta. Daca, din intamplare, intalnesc un om care are cat de cat bun gust, simt o nesfarsita bucurie. Fie el si unul dintre aceia care de obicei ii eviti dispretuitor, pentru ideile lor desuete si marginite, eu vorbesc cu el, in timp ce strabatem campurile laturalnice, iar daca il descopar intr-o coliba din lut pitita sub plante cataratoare, ma incearca sentimentul celui care culege o perla dintre cioburi, sau a celui care gaseste aur in noroi, astfel incat ma cuprinde dorinta de a nota totul pe tablitele mele si de a le povesti si altora: iata inca una dintre placerile pe care ti le ofera calatoriile.

"Calea stramta a ceea ce este profund"
La 45 de ani - "o varsta la care un barbat a trait si s-a chinuit atat este firesc sa simta aproape de sfarsitul sau" - Basho pleaca si se indreapta spre nord, intr-un lung pelerinaj, pana la insesi limitele lumii civilizate.
De-o vesnicie, zilele si lunile sunt gazde trecatoare, si tot asa anul ce trece si anul ce vine sunt calatori. Fie ca duce o viata nomada, pe vaor sau calare, omul intampina batranetea, iar calatoria din fiece zi ii este locuinta. Numerosi sunt poetii de odinioara, care au murit pe drum, iar eu, intocmai lor, de nu stiu cand, la chemarea vantului ce destrama norii, nu-mi pot stapani dorul de duca. Dupa o hoinareala pe prundis, in toamna trecuta, am inlaturat panzele de oaianjen de pe subreda mea casa de pe malul apei si - abia incheiat anul in liniste - iata-ma cuprins de dorinta de a trece bariera de la Shirakawa, o data cu prima ceata din noul an. Demonul hoinarelii a pus stapanire pe mine, zeul drumurilor m-a imbiat si nu am putut sa ma opun , asa ca mi-am carpit nadragii zdrentuiti, mi-am schimbat curelusa de la palariesi, in timp ce-mi puneam cataplasme sub genunchi, eu deja eram cu gandul la lune de deasupra Matsushimei. Si atunci, mi-am inchiriat casa si mi-am depus lucrurile in cocioaba lui Sanpu.
O iau usurel anul acesta - sa fie oare al doilea al erei Genroku? - si merg in pelerinaj spre nord, iar in timp ce-mi ajung la ureche zvonuri despre ceea ce pentru mine este inca o lume necunoscuta, teama mea creste: un cer strain imi va albi, asadar, parul! Tot atat de nesigur, pe cat de dornic sa ma intorc viu, entuaziasmul si angoasa ma mana in cele din urma la hanul din Soka. Curand umarul meu slab resimte durerea sub traista - ce-i drept, la inceput n-am vrut sa plec cu nimic altceva decat cu propriul meu trup, dar s-au adaugat un mantou de noapte ,din hartie, o haina din lana, care sa ma apere de ploaie, precum si obiecte ca tusul si pensulele, cadouri primite la plecare; nu puteam sa arunc ceea ce nu puteam refuza - da, un bagaj stanjenitor si agasant.


sursa : Japonia Eterna Fascinatie - Nelly Delay - Ed Univers
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://japonia.forumulmeu.ro
 
~ Literatura Femeilor, Literatura Calatorilor ~
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
 :: Istoria Fabuloasa a Japoniei :: Marturii si Documente-
Mergi direct la: