Incursiune în Lumea Fascinantă a Japoniei
 
AcasaAcasa  FAQFAQ  CautareCautare  MembriMembri  GrupuriGrupuri  InregistrareInregistrare  ConectareConectare  

Distribuiti | 
 

 ~ Hiragana ~

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
AutorMesaj
Yoruichi
Admin


Mesaje : 257
Data de inscriere : 04/05/2010
Varsta : 31
Localizare : Iasi

MesajSubiect: ~ Hiragana ~   Sam Mai 08, 2010 4:33 pm

Hiragana este unul dintre cele trei sisteme de scriere folosite in limba japoneza, fiind compus din 46 de caractere principale. Dupa cum se poate vedea si in tabelul de mai jos, hiragana este un silabar care cuprinde: 5 vocale, a, i, u, e si o, combinatiile consoanelor k, s, t, n, h, m si r cu cele 5 vocale, precum si consoana nazala n ん; combinatiile semivocalelor y si w nu se realizeaza cu toate vocalele, pentru linia lui y existand doar silabele cu a, u si o, in timp ce pentru w exista combinatiile cu a si cu o, cea din urma pronuntandu-se insa la fel ca si vocala o お. Pronuntia celorlalte silabe este destul de regulata in sensul ca se pronunta aproape la fel cum indica transcrierea lor cu caractere latine, cu cateva exceptii: pe linia lui s, combinatia cu i nu va fi [si] (ca in “Sinaia”), ci [shi] (ca in conjunctia “si” din limba romana); tot combinatia cu i, de data aceasta a lui t nu va rezulta in [ti], ci in [chi] (ca in “cirese”); la fel, pe aceeasi linie, t+u, nu va fi [tu], ci [tsu] (ca in “turtur”). O alta particularitate de pronuntie ar fi cea referitoare la combinatia h+u, unde h se apropie mai mult de f ca in [fu]. De asemenea, referitor la intreaga linie a lui r, ar trebui sa mentionam ca pronuntia acestei consoane tinde in vorbirea unui japonez sa se confunde cu l, fata de care in pronuntia japoneza el nu se deosebeste. Singura consoana care se foloseste independent, fara a intra intr-o combinatie cu o vocala este ん, care in functie de contexul fonetic in care se gaseste se poate pronunta fie ca un m, n, ng, fie ca un n nazalizat ca in franceza; din aceasta cauza nu va fi regasit niciodata la inceputul unui cuvant.

O alta mentiune ar fi aceea ca in ciuda echivalentelor pe care noi le-am dat mai sus pentru a ilustra felul in care silabele sunt pronuntate, acestea nu trebuie luate in sensul strict in care sunt pronuntate in limba romana; in limba japoneza, ele nu sunt atat de accentuate pe cat suntem noi obisnuiti in limba romana. Acestea ar fi cateva dintre cele mai importante reguli de pronuntie ale silabelor din limba japoneza, in felul in care acestea se pronunta in izolatie, adica nu in cadrul unui cuvant. Totusi, pentru a stii cum “suna” intr-adevar pentru o ureche romaneasca toate aceste silabe ele trebuie auzite in pronuntia unui vorbitor nativ de limba japoneza.

Un alt lucru care s-ar impune spus ar fi acela ca, in ciuda faptului ca noi am numit silabe caracterele de mai sus, ele sunt caractere de sine-statatoare, in sensul ca nu sunt combinatii de caractere; pentru a da un exemplu, た – ta – nu trebuie luat ca o combinatie de t din limba romana si o “urma” de a!... Aceasta asemanare poate fi de folos doar ca o tehnica de memorare, dar nu trebuie facute echivalente de acest fel.

Unele dintre caracterele din tabelul principal pot fi sonorizate prin adaugarea unui semn special numit dakuten (sau ten ten), astfel ca din consoane surde se pot obtine consoane sonore dupa cum urmeaza: se sonorizeaza prin adaugare de dakuten k, s, t si h , obtinandu-se g, z, d si, respectiv, b. Aici trebuie mentionat pentru vorbitorii de limba romana ca transcrierea gi pentru a reda citirea caracterului ぎnu trebuie pronuntata ca in “ginere” spre exemplu, ci [ghi] ca in “ghiocel”. De asemenea, se poate observa ca sonorizarile caracterelor shi し, respectiv chi ちnu este [zi], respectiv, [di] in felul in care se formeaza sonorizarile celorlalte caractere, ci au o pronuntie identica, redata in sistem Hepburn prin [ji] (dar care trebuie citit corespondent lui [gi] din limba romana, ca in “ginere”). Dintre aceste doua caractere, cel mai des se foloseste じ. Daca la caracterele de pe linia lui h se adauga un alt semn, si anume handakuten (sau maru) se obtin silabe cu p si cu b. Astfel, la cele 46 de caractere de baza se mai adauga altele 25, formate prin simpla adaugare a unor semne speciale.

Originea caracterelor din hiragana se afla in scrierea cursiva a caracterelor imprumutate din limba chineza, care erau folosite pentru pronuntie, si nu pentru sensul lor; aceste caractere se numeau manyougana. La inceput scrierea cursiva (caligrafica) a caracterelor era folosita de catre femei, care nu beneficiau de o educatie aleasa; de aceea, scrierea in hiragana era desconsiderata, intrucat era socotit ca cei educati trebuie sa se exprime in scris folosind limba chineza. De altfel, chineza era limba folosita in redactarea tuturor textelor oficiale. Totusi, la acea vreme, adica in timpul Evului Mediu japonez, la curtea imperiala s-au scris unele dintre capodoperele literaturii japoneze ale caror autori sunt femei; dintre acestea, Povestea lui Genji scrisa de Murasaki Shikibu, a fost scrisa folosind mai mult hiragana.

Atunci cand se scrie in hiragana, exista doua procedee prin care structura si valoarea unei silabe se poate schimba, si anume lungirea vocalei si dublarea consoanei. Lungirea unei vocale consta in adaugarea unei vocale de obicei de acelasi fel la o silaba (care, dupa cum stim, este compusa dintr-o consoana si o vocala, in felul in care acestea corespund sistemului nostru de scriere). Astfel vom avea, de exemplu, おかあさん (okāsan) care inseamna “mama”. In cazul unor cuvinte, lungirea unei vocale poate duce la formarea unui nou cuvant, cum este cazul perechii おばさん-おばあさん (obasan – obāsan), primul desemnand cuvantul “matusa”, iar cel de-al doilea, “bunica”. Exceptiile de la aceasta regula sunt vocalele えe si お o, care vor forma in cele mai multe cazuri lungirea cu いi, respectivうu. In cazul a ceea ce numim dublarea consoanei, acesta se marcheaza in scris printr-un スモールツ (small tsu) ca in exemplul urmator: おっと (care se reda in romaji prin otto, avand semnificatia de “sot”). Si in acest caz, pot exista perechi a caror diferenta de sens este data doar de dublarea sau nu a consoanei, cum ar fi, pentru exemplul de mai sus, cuvantul おと (oto) care inseamna “sunet”. In pronuntie dublarea consoanei se reda printr-o mica pauza inainte de consoana dublata (in exemplul de mai sus, inainte de と to din おっと). In general, perechile de acest fel nu sunt numeroase, deci nu ar fi atat de frecventa situatia de a se face confuzii intre cei doi termeni; totusi, aceasta nu inseamna ca nu trebuie avuta grija in a pronunta cum trebuie vocalele lungi si consoanele duble. Intrucat in limba japoneza aceste procedee exista, ele trebuie sa apara si in pronuntie pentru a ne face intelesi. Nu este cazul sa ne asteptam ca japonezii sa “suplineasca” mental si automat vocalele pe care uitam sa le “lungim”; este suficient sa ne punem noi insine in situatia de a trebui sa intelegem limba romana vorbita prost de un strain care schimba valoarea unor sunete din cadrul unor cuvinte, facandu-le astfel sensul mai greu de ghicit.

Hiragana asa cum se foloseste astazi a fost reglementata prin decret guvernamental in 1946. Inainte, existau mai multe caractere care se puteau folosi pentru aceeasi silaba, dar astazi corespondenta este de unu la unu. Hiragana se foloseste in general pentru terminatiile diferitelor cuvinte, pentru scrierea particulelor gramaticale, sau pentru cuvintele care au kanji prea dificili; de asemenea, mai ales intr-un stagiu initial de invatare a limbii japoneze se foloseste numai transcrierea in hiragana. Cartile pentru copii sau cele de manga sunt si ele scrise preponderent in hiragana; chiar si atunci cand exista kanji acestora le este data adeseori si citirea in hiragana (furigana): deasupra, daca scrierea este pe orizontala, sau in stanga daca ea este pe verticala.

Scrierea este un aspect important in invatarea limbii japoneze; multe nuante sunt pierdute daca se foloseste doar transcrierea in romaji. Totusi, invatarea scrierii nu trebuie sa se opreasca la hiragana si katakana, cum adeseori este cazul. Desi pare ca presupune un efort deosebit, fiind o scriere diferita de cea cu care suntem noi obisnuiti, a invata hiragana este doar inceputul de drum spre stapanirea limbii japoneze. De obicei, cei care se incumeta sa invete hiragana sunt si mai descurajati cand li se spune ca mai urmeaza si kanji; de acea, una dintre intrebarile care se pune de fiecare data in astfel de cazuri, este de ce mai este nevoie si de kanji daca japoneza poate fi redata in scris folosind numai hiragana. Cei care au mai avut curajul si puterea sa mai studieze si kanji, stiu ca merita efortul! Pentru a va face o idee despre rolul acestor caractere in limba japoneza, va invitam sa cititi si articolul referitor la kanji.


sursa: www.nipon.ro
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://japonia.forumulmeu.ro
Midori



Mesaje : 12
Data de inscriere : 16/05/2010
Varsta : 24
Localizare : Targoviste/Bucuresti...Japonia?

MesajSubiect: Re: ~ Hiragana ~   Dum Mai 16, 2010 10:04 pm

Tabel -hiragana

Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://japan-fans.forumotion.com
 
~ Hiragana ~
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
 :: Limba Japoneza :: Generalitati despre Limba Japoneza :: Kana :: Hiragana-
Mergi direct la: